ANUNŢ

           În conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului –cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu durată normală a timpului de muncă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână), a următoarelor posturi din cadrul Centrului Multifuncțional Comunitar:

  • 1 post contractual vacant de execuție de referent de specialitate, gradul II din cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice;
  • 2 posturi contractuale vacant de execuție de consilier juridic, gradul II, din cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice și din cadrul Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii;

Probele de concurs se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, după cum urmează:

  • 05.12.2024 ora 1000– proba scrisă
  • 10.12.2024 ora 1000– interviul

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanţii la concurs sunt următoarele:

I. Condițiile specifice:

  1. Pentru postul  contractual vacant de referent de specialitate, gradul II, în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice;

 -studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul administrație publică;

-minim un an vechime în specialitatea studiilor;

-document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).

2. Pentru postul  contractual vacant de consilier juridic, gradul II, în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice;

-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul juridic;

-minim un an vechime în specialitatea studiilor;

-document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).

3. Pentru contractual vacant de consilier juridic, gradul II, în cadrul Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii;

-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul juridic, specializarea drept;

– 1 an vechime în specialitatea studiilor;

-document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).

II. Condițiile generale:

                 prevăzute de Legea nr. 53/2003- Codul muncii , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

                 a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

                 b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

                 c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

                 d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

                 e)îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

                 f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

                 g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

                 h)nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

a)formular de înscriere la concurs;

b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie, sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar.

g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului

h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;

i)curriculum vitae, model comun european;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministerului sănătăţii. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezință însoțite de documentele originale în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului anterior datei de susținere a probei scrise;

În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

Documentul prevăzut la lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii;

            Dosarele de concurs se depun la sediu Direcției de Asistență Socială a Muncipiului Pitești din bld. Republicii nr. 117B, bl. D5B, parter, Piteşti, jud. Argeș, în termen de 10 zile lucratoare de la data publicării anunțului.

   Bibliografia, tematica, precum și alte date necesare desfășurării concursului sunt prevăzute în anexele atașate prezentului anunț și se pot obține de pe site-ul instituției: www.dasp.ro la secțiunea Anunțuri sau la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești

Relații suplimentare la telefon 0372030420 int. 108 – Serviciul Personal, Juridic, Securitatea Muncii.

Calendarul de desfășurare a concursului

Nr. crt.OperațiuneTermen/Data
 1.Publicare anunț11.11.2024
 2.Depunere dosare11.11.2024 – 22.11.2024 luni- miercuri – orele 1000– 1400 ; joi – orele 0900– 1230; 1330– 1700; vineri – orele 0900– 1100.
 3.Selecția dosarelorIn termen de doua zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor
 4.Afișare rezultat selecție dosareIn termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru selecția dosarelor
5. Termen de depunere a contestației fata de rezultatul selecției dosarelorIn termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor
6. Termen de soluționare a contestației fata de rezultatul selectiei dosarelorIn termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor
 7.Proba scrisa05.12.2024 ora 1000  
 8.Notarea probei scriseIn termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei
9. Afișare rezultat proba scrisaIn termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei
 10.Termen de depunere a contestației fata de rezultatul probei scriseIn termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise
 11.Termen de soluționare a contestației fata de rezultatul probei scriseIn termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestatiilor
 12.Interviul10.12.2024 ora 1000
 13.Notarea interviuluiIn termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei
 14.Afișare rezultat interviuIn termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei
 15.Termen de depunere a contestației fata de rezultatul interviuluiIn termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului interviului
 16.Termen de soluționare a contestației fata de rezultatul interviuluiIn termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor
 17.Afișare rezultat finalIn termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă
 18.Prezentare la postîn termen de 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale

formular de inscriere

CV Europass

model adeverinta de vechime

BIBLIOGRAFIE SI TEMATICA-consilieri-jr.

FISA POSTULUI-consilieri-jr

Anunt concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata posturi de referent si consilier din cadrul Centrului Multifunctional Comunitar